Interiorul volierei (adăpostul)
Indiferent dacă este din lemn sau zid, interiorul trebuie vopsit cu o culoare de ulei, o dată pe an, şi anume înaintea perioadei de împerechere, cu o culoare albă. La nevoie se văruieşte. în timpul operaţiei porumbeii trebuie îndepărtaţi afară. Dacă se văruieşte se adaugă în laptele de var VA litru petrol, VA litru esenţă de terebentină, 5 gr. formol, o ceaşcă de sare de bucătărie. Se văruiesc, de asemenea, locurile de odihnă, cuiburile, boxele. Să se insiste la îmbinările dintre scânduri, colţuri, căci acolo se refugiază paraziţii.
În baia săptămânală puneţi un pumn de sare de bucătărie la 10 I. apă.
Câteva principii de reţinut
După terminarea concursurilor grija faţă de porumbei nu trebuie să înceteze, deoarece vine năpârlirea care cere mai multă grijă pentru ca să fie asigurat sezonul următor cu păsări sănătoase care desigur ne vor aduce bucurii. Către sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie, scoateţi cuiburile, închideţi boxele, ridicaţi paiele, penele şi tot ceea ce cară porumbeii pentru a-şi face cuibul. Daţi porumbeilor până la sfârşitul lunii decembrie, până ce se schimbă penele vibrative (cele 8-10 pene de avânt, propulsoare) o raţie bogată de substanţe azotoase, mineralizante şi vitaminizante (mazăre, grâu nou, floarea soarelui albă şi neagră, linte, cânepă, in) de 2 ori pe zi. În toate dimineţile o ceaşcă de grâu germinat pentru 25-40 de porumbei (7-8 grame de fiecare porumbel este suficient). Porumbelul foarte gras năpârleşte mai dificil şi pierde mai ales spiritul de combativitate. Deci raţii la ore fixe şi serviţi-le grăunţe numai până când primul porumbel se duce la adăpător pentru a bea apă.
În timpul năpârlirii luaţi mai puţin porumbeii în mână pentru a nu le distruge penele care încep să crească.
Rasa pura
Inainte, sa incercam sa definim acesti doi termeni: `pur` si `rasa`.
Pur. 1. Orice nu este contrafacut, falsificat sau intinat. 2. neamestecat
Rasa. 1. Origine, arbore genealogic. 2. descendentii unor anumiti urmasi; porumbelul de zbor sau de reproductie. 3. o linie de indivizi care se diferentiaza de specia sa de baza prin anumite calitati superioare. 4. un caracter transmis sau tendinta de transmitere.
Pentru mine, porumbeii de curse sunt produsul unei combinatii formate din mai multe linii de porumbei care includ printre altii porumbeii Horseman, Dragoon, Smerle, porumbeii calatori si altii. Porumbelul de curse din zilele noastre este de asemenea un hibrid si nicidecum o linie pura. Cei mai buni porumbei calatori au fost descoperiti in Belgia. Acest proces de elaborare (dezvoltare) al porumbelului calator a inceput aproximativ in jurul anului 1810, iar in 1868, W.B.Tegetmeier a scris in cartea sa `Porumbeii, structura lor, varietati si atasamentul fata de casa` urmatoarele: `Cele mai multe rase de porumbei provin din regiunea Antwerp si acestea ies de departe in evidenta prin puterea lor de zbor si atasamentul fata de casa.` In timp, porumbeii de Antwerp au fost imperecheati cu cei din regiunea Liege. Porumbelul calator din Belgia are la baza incrucisarea dintre porumbelul Cumulet de Antwerp cu Smerle de Liege. Porumbelul Cumulet era de origine flamanda, cu ochiul alb si avea capacitatea de a zbura asa de sus ca disparea privirii timp de cateva ore. Smerle era de origine walona, avea un cioc scurt si cateva pene (fulgi) indoiti inapoi pe gat (asa numita `floare` pe gat n.n.). Nu zburau asa de sus si asa de mult ca si porumbeii Cumulet dar erau mult mai rapizi. In final, au fost incrucisati si porumbeii Dragoon, iar cele trei specii au stat la baza formarii porumbelului voiajor de azi. Prin munca deosebita, un simt deosebit de observatie si pasari bune la origine, intr-o perioada de aproximativ 60-100 de ani s-a definitivat (obtinut) porumbelul voiajor de astazi. Fiecare generatie de crescatori (dar dintre cei mai capabili) au reusit sa imbunatateasca calitatile porumbeilor, iar cunostintele lor sa le transmita altor columbofili, prieteni, interesati si eventual marelui public. Gratie eforturilor lui Mons Ulens din Antwerp, belgienii au facut pasi uriasi in imbunatatirea vitezei si marirea distantei de zbor a porumbeilor lor. Se spune ca deja in anul 1911 nu exista crescatorie in Belgia care sa nu aiba porumbei direct sau descendenti din linia lui Mons Ulens. Un alt mare crescator Mons Gigot a gasit urme din porumbeii lui Ulens in urmatoarele linii mai noi: `Vekemans, Van Schingen, Wuydts, Devos, Debruyn, Classens, Delderenne, Devalerioia, Pitteville, Salsman, De Page, Cassiers, Van Den Eynden, Gigot, Delmotte, Jurion, Grotters, Sluys, Wauters, Wegge, Janssens, Hansenne, Rey, Nivel, Smith, Menier, Rimbeau, Thirionet, Claes, Swiggers, Carpentier, Toulet, Desirant si Gits`. Porumbeii originali ai lui Ulens au fost crescuti printr-o consangvinizare extrem de buna care a dat mari succese. Mai tarziu, porumbeii lui Chas Wegge au avut si ei la baza porumbei Ulens. Wegge era imbatabil in cursele de peste 200 de mile in cele mai multe consursuri. Wegge era un crescator care aplica metoda consangvinizarii intense iar cei mai buni porumbei ai lui au fost `Vendome` si porumbita rosie `Vekeman`. Multe dintre actualele suse de porumbei din Belgia deriva din consangvinizarea porumbeilor lui Chas Wegge; acest suse sunt: Janssens, Stassart, Sion, Bricoux, Delbar si Catrysse. Dar sunt intr-adevar aceste noi linii de porumbei pure asa cum declara crescatorii zilelor noastre? Ei bine, nu. Multi crescatori ai zilelor noastre considera ca un porumbel Janssen, sau orice Janssen este la fel de bun ca oricare altul pentru ca genetic ar fi cam de aceeasi valoare. Aceasta credinta o aveau si Stassart, Sion, Bricoux, Meuleman, Gits, Grooters, Gurnay si multi altii despre rasa pura. Orice crescator isi gaseste in general un mare sprijin in pedigree, in special in cele bine tinute. Consangvinizarea a avut si intotdeauna va constitui o cheie in toate progresele care se vor obtine vis-a-vis de obtinerea unei calitati mai bune. In adevarata acceptiune a termenului, consangvinizarea reprezinta numai imperecherea intre frate si sora, sau intre copii si parinti (fiica/tata, fiu/mama) timp de una sau mai multe generatii. Noteaza ca nici o alta imperechere nu inseamna consangvinizare! Imperecherea pe linie, de asemenea, reprezinta imperecherea intr-un anumit grad de consangvinitate care nu este inclusa mai sus. In opinia celor mai multi crescatori de astazi, nu exista nici o diferenta intre consangvinizare si imperecherea pe linie. Imperecherea reprezinta actuala metoda folosita de majoritatea crescatorilor de porumbei calatori din clipa in care au aflat ca consangvinizarea poate conduce la manifestarea (dezvoltarea) genelor recesive. Incrucisarea, de asemenea, le ofera ocazia de a se induce singuri in eroare. De cate ori nu ai auzit fraza: `politica mea de imperechere este una care urmareste performanta`? Ei bine, acest tip de abordare este una a perpetuarii sperantei de a obtine ceva bun – cand in realitate acesti crescatori nu fac altceva decat sa perpetueze caracteristicile indezirabile la porumbei. Totdeauna trebuie sa nu scapi din vedere ca actiunea de consangvinizarea favorizeaza producerea homozigotilor, iar daca criteriile de selectie sunt iscusite, aceasta metoda va conduce la imbunatatirea caracteristicilor familiei de porumbei. In schimb, incrucisarea ofera exact efectele inverse. La acest punct de vedere nu trebuie omis faptul ca consangvinizarea are si ea un sfarsit. Este un instrument care se foloseste cu scopul fixarii la o familie de porumbei a genelor dezirabile sau indezirabile prin aducerea genelor la conditia (pozitia) homozigota. Iar daca crescatorul nu stie sa aleaga perechile de reproductie, atunci aceste caracteristici indezirabile se vor accentua. In opinia multor crescatori recunoscuti din trecut, o familie consangvina poate fi purificata, iar in acest caz puii ar arata, in aparenta, aproape identic, la fel de buni zburatori si ar fi pasari de reproductie reusite. In plus, o asemenea familie s-ar preta foarte bine la incrucisari din cauza faptului ca este homozigota. Telul meu este acela de a obtine un anumit nivel de perfectie in limitele liniei pure. Foarte putini crescatori pot spune ca au in crescatorie porumbei din linie pura. Asta si din cauza faptului ca la linia pura se ajunge dupa foarte multe generatii de lucru in acest mod. Raportarea la termenul de rasa pura are astazi o semnificatie biologica sau genetica foarte mica. Porumbei ca Sion, Gurney, Bricoux, Janssen, Stassart sau Gits nu au valoare pentru noi decat ca o recunoastere a faimei acestor personalitati columbofile. Porumbeii lor erau familii, dar oare erau ele rase pure in sensul dat de stiinta biologica? Raspunsul este ca acestia nu aveau porumbei din rase pure asa cum erau cei ai lui Wegge sau Ulens. Nume ca Janssen ne dezvaluie ideea unui tip de porumbel, la fel ca si Sion, sau Bricoux, sau Stassart sau Dordin sau oricare alt nume. Porumbeii de astazi care poarta cu ei aceste nume recunoscute mai au putin din mostenirea genetica si caracteristicile pasarilor originale. Astazi, atunci cand un crescator iti prezinta susele sale vechi asta inseamna foarte putin. Cel mult, doar ca el poseda acei porumbei. Pentru ca este foarte greu pentru tine sa ai in memorie imaginea exacta si sa recunosti la cineva porumbeii de Janssen daca acesta spune ca poseda asa ceva. Astazi, acesti porumbei pot fi mai mari, sau de dimensiuni medii sau mici, pot fi mai ososi sau rotunzi ca un mar. Pot fi cu o musculatura excedentara, sau dimpotriva, blanzi sau salbatici, de toate culorile, lungi sau scurti, cu picioare inalte sau scurte. Toti dintre noi au avut sau au tinut in mana astfel de porumbei. Ceea nu trebuie sa nu uiti este ca natura niciodata nu progreseaza de la mai putina ordine la mai multa, ci intotdeauna de la ordine la dezordine.
Ochiul porumbelului
Deci ochiul este o parte din fizionomia fetei la porumbei care ne spune multe. Despre ochi, de cand exista columbofilie, s-au scris si spus multe, cu prea multa subiectivitate. Cu toate acestea, parerea mea difera extrem de mult de cele citite in literatura de spcialitate maghiara sau straina. Sunt unii care `striga in gura mare` ca in afara de sanatate, din ochi nu se poate citi nimic altceva – acestora le transmit sincere condoleante – si exista si indivizi care citesc in ochii porumbeilor lucruri ce nu pot fi adevarate (in special in Anglia). Ceea ce scriu despre ochi este chintesenta, pe de-o parte, a celor citite in cartile de specialitate, iar pe de alta parte, este rezultatul a peste 30 de ani de munca si observatie intensive. Toate acestea le consider adevarate. In cazul ochiului este interesanta marimea ochiului, coloritul membranei subtiri care-l inconjoara, irisul, gradul de granulatie a partii superioare, inelul Vermeijen care marcheaza exteriorul irisului si, bineinteles, aspectul ochiului in general. Marimea pupilei este corelata cu sistemul nervos si prin aceasta, cu procesele nervoase ce influenteaza ambitia. Trebuie sa ne ferim de porumbei cu pupila mare. Cu cat pupila este mai mare, cu atat sansele de a realiza un rezultat bun la un concurs greu sunt mai mici. Nu au caracter de luptator, fara de care nu sunt capabili de rezultate deosebite. In practica mea indelungata niciodata nu m-am intalnit cu campioni a caror pupila sa fie mare. In cel mai bun caz avem de-a face cu pasari pentru distante scurte, pentru care nu trebuie sa foloseasca toate resursele pe care le au. In legatura cu pupila, Piet de Weerd scria foarte clar: `nu pupila mica ne intereseaza, ci factorii corelati cu aceasta` - acesti factori sunt strans corelati cu caracterul de luptator al porumbelului. In toata perioada mea de practica, niciodata nu am prins un porumbel in mana fara sa-i privesc cu atentie ochii; pot sa spun ca nu sunt incantat de pasarile care au pupila mare si ochiul decolorat. Mie imi trebuie acei porumbei care, chiar si pe inserat, au o pupila mai mica decat tovarasii lui. Deci nu fac parte din categoria celor care considera ca fiind buna pupila ce reactioneaza la lumina. Consider absolut nepotrivita folosirea la concursuri si pentru reproductie a porumbeilor ce au intotdeauna pupila mare. Nu spun ca este imposibila aparitia, ca o exceptie, a unei `ciori albe`, dar este un fenomen foarte rar care nu merita a fi luat in considerare. O alta trasatura a ochiului care ne poate furniza informatii cu privire la calitatea unei pasari este culoarea de baza a irisului. Nu se poate spune cu certitudine ca o coloratura mai putin intensa ar fi fara valoare, totusi am considerat mai valorosi porumbeii cu pigmentatie bogata. Cantitatea de pigment nu schimba `drumul razboiului`, dar se poate considera ca un plus pozitiv un iris bine pigmentat. Asa cum am mai amintit, Horvath Janos a acordat o importanta prea mare pigmentatiei irisului, fapt observat de mine atat in cartile sale cat si la porumbeii sai, porumbei care prezentau totodeauna o pupila mica, o pigmentatie puternica si trasaturi energice ale fetei. Wilhelm Schwur scria: `Merita sa privesti porumbeii angajati regulat in concursuri. De la un drum la altul incep sa dispara pasarile cu ochi depigmentati, la final ajungand numai pasarile cu ochi sclipitori, curati. La expozitii se pot vedea porumbei de distante scurte cu ochi pe care niciodata nu-i vei intalni la porumbeii de la sectiunea maraton`. Culoarea ochilor, dupa marii specialisti cum sunt Jan Aerts, Piet de Weerd, Jan Sombrechts trebuie sa fie bogata, bine pigmentata. Acest lucru il sustin si eu in urma studiilor mele asupra fiecarui porumbel faimos la care am avut acces. In schimb este evident ca nu are importanta culoarea, de aceea nu recomand elaborarea unor metode de selectie bazate pe culoarea ochiului. Culoarea trebuie doar sa fie cat mai intensa si sa se intinda de la exterior pana la pupila. Ne plac foarte mult porumbeii ai caror irisi contin mai multe nuante de culoare, de parca un pictor ar fi folosit in studiul sau un amestec din toate culorile. Am simtit nevoia sa fac aceasta comparatie ca fiind una foarte relevanta: asa au fost porumbeii primiti de la Jef Symons, `Nele` si fiica sa `Sebes`, care au reprodus concurenti deosebiti. Partea alba a ochiului acestora era plina de granulatii pigmentare, la fel ca la porumbeii cu ochi galben sau maro, indicand astfel, indiferent de culoare, porumbei valorosi. Este evident ca nu culoarea conteaza, ci intensitatea acesteia si gradul de granulatie pigmentara a ochiului. Exista si porumbei la care coloratura ochiului este slaba, irisul aparand de culoare neagra. Asemenea ochi avea `Jonge Stier`, porumbel care l-a facut celebru pentru prima data pe Andre Vanbruaene. Asa cum am mai spus, culoarea ochiului este influentata in primul rand de gradul de pigmentatie, pe care-l dorim sa fie cat mai puternic, iar ochiul sa fie de o culoare cat mai bogata si mai intensa. O alta caracteristica extrem de importanta, pe langa culoare, este gradul de vascularizare oculara, care este in stransa corelatie cu mai mute componente ce influenteaza capacitatea sportiva (productiva) si care ne informeaza asupra posibilitatilor porumbelului. Primii care au studiat din punct de vedere stiintific aceasta caracteristica au fost Dr. Doen si Cohrs care au aratat ca in partea externa superioara a irisului se afla tesuturi foarte fine cu celule care contin siruri de granule pigmentare intercalate cu numeroase capilare sangvine, extrem de fine, microscopice, dispuse intr-o retea ca o plasa. Aceasta retea se poate insa observa si cu ochiul liber, la lumina artificiala sau chiar solara, daca se tine ciocul indreptat spre sursa de lumina. Cu cat zona superioara, colorata a irisului esta mai densa, mai compacta si mai granulata, cu atat ochiul contine mai multe capilare sangvine, deci vascularizarea ochiului este mai buna. Pe baza observatiilor neintrerupte facute de-a lungul mai multor ani, pot afirma cu toata convingerea ca cei mai buni concurenti si cei mai buni reproducatori, atat ai mei cat si din alte crescatorii, provin aproape fara exceptie din categoria porumbeilor cu ochi foarte granulat, granulatie care se intinde pe iris de la exterior pana la pupila, intr-un bloc compact, dens si continuu. Procentual, 80% dintre porumbeii foarte buni prezinta ochi de granulatie groasa si dura. Asadar, se confirma faptul ca in sportul columbofil nu exista adevaruri absolute. Un porumbel de exceptie este o combinatie de caracteristici de valoare cum sunt ochii, musculatura, ambitia. Totusi, statisticile procentuale ne pot informa asupra caracteristicilor valoroase. Totusi cred ca selectarea si eliminarea pasarilor cu insusiri negative poate avea ca si consecinta si eliminarea unui eventual star. Astfel, porumbeii cu pupila mare (50%), cu ochii decolorati, saraci in pigment (cel mult 20%) au totusi sanse sa devina valorosi. La cei mai multi dintre noi este problema ca nu putem lasa in viata toti porumbeii si sa asteptam sa ne arate ce pot. De aceea este mai eficient si cu rezultate mai bune sa crestem porumbei la care caracteristicile prezinta mai multa siguranta in ceea ce priveste calitatea lor. O alta caracteristica care ne da informatii asupra posibilitatilor porumbelului ar fi culoarea rosie a ochiului, culoare care nu este determinata de un anumit pigment, ci de capilarele sangvine dintre granulele de pigment pe care le comprima lateral si dedesubt. Culoarea, granulatia si vascularizatia trebuie sa fie prezente nu numai pe partea externa superioara a ochiului, ci trebuie sa se intinda si sa inchida complet partea colorata a ochiului. Vascularizatia – pe care o depistam din studiul granulatiei si din culoarea rosie a irisului, este o caracteristica importanta deoarece ea ne furnizeaza informatii asupra calitatii intregului sistem vascular din organism. Daca, de pilda, vascularizatia ochiului este deosebita, mai mult ca sigur ca si celelalte organe vor fi bine vascularizate (irigate cu sange). Comparativ cu aceasta, una dintre caracteristicile care influenteaza capacitatea sportiva la porumbei este vitalitatea. Vitalitatea este o stare asemanatoare formei. Porumbeii cu vitalitate mare sunt la fel cu cei care sunt in forma. Baza vitalitatii si a formei este irigarea sangvina optima, mai precis cresterea graduala a irigarii cu sange a tesuturilor. In functie de gradul de irigare sangvina, forma creste sau scade. Principala calitate a porumbelului cu vitalitate ridicata consta tocmai in gradul de vascularizare ce asigura o mai buna irigare sangvina a organismului. Asadar, daca in ochi observam o buna irigare sangvina, stabilita pe baza gradului de granulatie si a culorii, ne putem face o imagine asupra calitatii intregului organism. La porumbeii cu o constitutie mai slaba sau la cei care au facut un efort deosebit de greu, se intampla ca ochiul sa se decoloreze o anumita perioada de timp, deoarece din ochi dispare culoarea rosie, ceea ce demonstreaza o scadere a irigarii cu sange a intregului organism. Sigur ca si porumbeii cu vascularizatie mai slaba pot avea performante, dar numai pe distante scurte. La una dintre cele mai renumite linii de viteza din lume – Janssen – foarte puternic consangvinizata, se pot intalni des porumbei cu ochi decolorati, fara granulatie, lucru posibil deoarece porumbeii zboara doar pe distante de 100 – 200 km. La acestia performanta este decisa de viteza, temperament, spiritul de luptator, inteligenta, pentru ca rezistenta la efort, in stransa corelatie cu vascularizarea, nu are atata importanta pe distante mici, de 2-4 ore. Si acum cateva cuvinte despre inelul de valoare. Inelul de valoare este situat la linia de demarcatie dintre pupila si iris, fiind o zona lipsita de pigment, care inconjoara total sau partial pupila. Unii atribuie acestuia un rol exagerat in evaluarea porumbelului, corelandu-l, in functie de forma, cu calitatea pasarii, altii il considera lipsit de importanta. Specialistii belgieni si olandezi atribuie, aproape in unanimitate, calitati de buni sportivi porumbeilor ce prezinta inelul de valoare sub forma unui inel compact si-l recomanda in crescatorii pentru reproductie. Timp de 30 de ani, am notat toate caracteristicile porumbeilor mei si astfel am intocmit o lista cu numele pasarilor care prezentau inelul de valoare complet. Parcurgand aceasta lista am constatat prezenta unor asemenea exemplare printre porumbeii valorosi din punct de vedere sportiv si reproductiv. Mai multe exemplare sunt insa care nu au acest inel sau acesta este incomplet. Printre pasarile cu inel de valoare complet au existat si porumbei cu reale calitati sportive, dar slabi reproducatori sau chiar indivizi fara valoare. Din toate acestea se desprinde concluzia ca nu trebuie sa acordam importanta inelului de valoare. Numele inelului de valoare, asa numitul inel Antwerpen Vermeijen, a fost dat dupa numele faimosului columbofil care a atras atentia asupra lui, pentru prima data. Inelul Vermeijen este cercul ingust, negru, ce delimiteaza exteriorul zonei colorate a ochiului de celelalate componente ale scleroticii ce poate fi observat cu usurinta la pasarile cu ochi deschisi. Cel mai clar insa se observa la pasarile tinere, cu ochii intunecati, daca sunt indreptati spre lumina. In cazul porumbeilor batrani, prin studiul acestui inel putem afla cel mai sigur valoarea acestuia. Cu cat irigarea sangvina a organismului este mai buna, cu atat porumbelul este mai in forma. In acest caz inelul Vermeijen are o culoare spre negru, in locul culorii cenusii. Dupa intensitatea culorii acestui inel ne putem informa in timpul concursurilor, de la o saptamana la alta, asupra formei porumbelului. Si acum, in final, legat de ochi, inca ceva: daca privim capul porumbelului din fata, din zona ciocului, vom putea vedea la unii porumbei ambii ochi si fata cu aspect de `bufnita` - acestia sunt cei mai inteligenti porumbei.
Despre navigatia porumbelului voiajor
Cercetarile care se fac in acest moment in laboratorul doctorului Kreithen sunt focalizate pe intelegerea mecanismelor senzoriale implicate in procesele de navigatie, migratie si orientare a pasarilor. Capacitatea de orientare a porumbeilor este un element de baza in studiul comportamentului de orientare. Aceasta capacitate de orientare a porumbeilor voiajori le permite acestora sa se intoarca acasa chiar si atunci cand sunt lansati din cele mai necunoscute locuri, uneori porumbeii putand zbura chiar si 800 de km in continuu, intr-un timp de mai putin de 10 ore. In multe cazuri s-a constatat ca porumbeii au nevoie de foarte putin timp pana isi aleg corect directia de zbor catre casa. Chiar si atunci cand vederea le este obstructionata porumbeii lansati de la o distanta de 160 de km de casa pot alege drumul spre crescatorie. De asemenea, se pare ca un porumbel bun poate ajunge acasa si pe jos, de la o distanta de pana la 0,4 km. Mecanismul de navigatie care are un rol important in comportamentul de orientare al porumbeilor voiajori nu este nici la aceasta ora foarte bine cunoscut. Porumbeii de curse pot auzi (distinge) infrasunetele mai jos de 3 perioade pe minut (0,05 Hz). De asemenea, ei pot detecta simularile de laborator ale variatiilor Doppler ale semnalelor infrasonore, indicand in acelasi timp practibilitatea folosirii variatiilor Doppler in localizarea directiei si a lungimii de unda a sunetelor emise in spatiu. Senzorul de traducere folosit in detectarea si diferentierea infrasunetelor de joasa frecventa la porumbei nu este cunoscut la aceasta ora. Cercetarile de laborator au mai explicat posibilitatea ca la porumbei sa existe la nivelul auzului o capacitate de a detecta infrasunetele. De asemenea, orientarea la porumbei mai poate fi explicata si prin capacitatile lor vizuale. Porumbeii voiajori au capacitatea de a detecta lumina cu o lungime de unda de la 305-750 nM, 305-400 nM, acestea fiind lungimile de unda ultraviolet, invizibile vederii umane. Vederea lor le permite sa distinga imagini in spectrul ultraviolet. De asemenea, polarizarea luminii reflectate de atmosfera are anumite forme directionate pe care oamenii nu le pot vedea usor, dar pe care anumite insecte, precum albinele, le folosesc la orientarea lor. Porumbeii voiajori pot, de asemenea, detecta schimbarile in axele de liniaritate a luminii polarizate si le pot folosi la orientarea lor. Studiile de determinare a mecanismelor fiziologice ale porumbeilor asupra viziunii luminii polarizate sunt la aceasta ora obiecte de studiu in laborator. O alta cale de studiu si investigatie de laborator se refera la sensibilitatea porumbeilor la vibratiile Pamantului. Rezultatele obtinute la testele facute in acest domeniu arata ca porumbeii sunt mult mai sensibili la vibratiile Pamantului si variatia campului magnetic al acestuia decat oamenii, acestia fiind capabili sa distinga vibratii de o frecventa mult mai joasa. Ei pot detecta cu usurinta si evenimentele geofizice care au loc zilnic pe Pamant, cum ar fi de exemplu cutremurele usoare, dar pe care oamenii nu le simt. In prezent, in laboratoare sunt folosite o multitudine de tehnici de studiu, de la testele electrofiziologice la testele exterioare de zbor, pentru a studia sistemele senzoriale implicate in procesul de navigatie al animalelor si pasarilor.
Vaduvia si metodele sale
Se pare ca pentru noi, cea mai buna cale de a va informa asupra metodelor utilizate in sistemul de vaduvie este cea sub forma intrebarilor si raspunsurilor. Aceasta va ofera o prezentare completa si detaliata asupra acestui subiect si va ajunge un dialog intre un crescator de porumbei incepator si un expert care este dispus sa-si impartaseasca cunostintele dobandite in ani de experienta.
1. Considerati ca metoda vaduviei este singura care asigura succesul ?
Eu nu consider ca vaduvia este singura metoda care garanteaza succesul. In prezent multi crescatori care erau adeptii metodei zborului la natural au inceput sa descopere aceasta metoda.Astazi, multi crescatori care au ramas in continuare adeptii jocului la natural incep sa se evidentieze. De ce sa nu obtinem si noi rezultate bune cand altii o fac?
2. Pe care dintre cele doua metode o preferati?
Metoda vaduviei de departe oferta cea mai mare certitudine, nu conteaza ceea ce anumiti crescator spun despre ea, este mai usor de aplicat si solicita cel mai putin timp. Un lot de vaduvi care este bine pregatit si intretinut intra mai usor in forma, ceea ce ii permite crescatorului sa fie mai mult sau mai putin multumit, in timp ce un singur mic obstacol este suficient pentru a da peste cap toata pregatirea porumbeilor zburati dupa metoda naturala.Pentru a inregistra succese la zboruri practicand metoda naturala trebuie sa fii un adevarat artist si sa petreci mult timp printre pasari.Un crescator cu un lot mic de porumbei care zboara la natural poate obtine rezultate frumoase daca foloseste anumite metode necunoscute in trecut. Astazi, un crescator nu poate tine un lot mare de porumbei in conditii bune daca nu ii zboara dupa metoda vaduviei. Sfatul nostru pentru crescatorii care se afla in aceasta situatie este sa incerce ambele metode in acelasi timp. Un crescator poate zbura masculii maturi dupa metoda vaduviei,in timp ce in alta crescatorie cineva poate zbura femelele, care sunt imperecheate cu masculi tineri, dupa metoda naturala. Folosind aceasta metoda inveti sa iti cunosti femelele si astfel sa le introduci la reproductie pe cele mai valoroase. In acelasi timp aceasta metoda iti ofera posibilitateasa retragi cele mai bune femele care nu se preteaza la acest sistem de zbor.
Metoda vaduviei necesita instalatii speciale?
Este o conditie obligatorie.In ceea ce ne priveste, pentru o scurta perioada de timp am inregistrat rezultate bune la zbor cu vaduvi care se aflau in aceeasi crescatorie cu alte pasari. Dar daca vrei ca sa ai succes in permanenta, atunci trebuie sa iti gazduiesti vaduvii in incaperi separate si sa le oferi linistea necesara. Si acest lucru se poate obtine foarte usor daca ii desparti de ceilalti porumbei. Pentru vaduvi trebuie sa ai si boxe speciale, binecunoscute de catre toti cei ce practica vaduvia.Atunci cand incepem sa practicam vaduvia pentru prima data de obicei nu avem la dispozitie cele mai potrivite boxe la dispozitie. Si acest lucru ne provoaca dificultati si complicatii inutile. De aceea este indicat sa fim bine sfatuiti chiar de la inceput si sa manifestam rabdare. Nu este nevoie sa facem exces de fonduri pentru a ne dota cu incaperi luxoase, dar fiecare crescator trebuie sa aiba la dispozitie cel putin doua sau trei incaperi. Una pentru vaduvi, alta pentru pasarile de reproductie si o a treia pentru pui. Dupa un timp, cand crescatorul va dispune de fonduri suplimentare, instalatiile si echipamentele sale se pot imbunatati.
La ce data incep zborurile cu vaduvii?
Nu exista o data fixa. Totul depinde de conditia in care se afla pasarile si in mod special decursele in care doresti sa participi.In principiu este posibil sa pastrezi lotul de vaduvi, in forma, timp de 2 sau 3 luni. O conditie stabila si durabila la porumbei incepe atunci cand temperatura exterioara devina stabila si relativ constanta.Un crescator care are la dispozitie spatiu suficient si porumbei multi poate practica vaduvia, cu succes, incepand de la sfarsitul lunii martie pana la inceputul lunii august.Acesta poate incepe in martie sau inceputul lunii aprilie cu vaduvi care nu au fost imperecheati si si-au vazut femelele numai de doua sau trei ori, la intoarcerea de la zborurile de antrenament. La mijlocul sezonului de zbor crescatorul poate zbura masculii care au fost imperecheati intre martie si sfarsitul lunii aprilie si apoi au fost trecuti la vaduvie, iar la sfarsitul sezonului de zbor poate zbura masculii care nu au fost imperecheati,dupa o perioada de aproape 10 zile de clocit, pentru a intarzia pe cat posibil naparlirea, la vaduvie.Dar acestea sunt exceptii care sunt folosite doar de catre unii dintre crescatori. Perioada normala de vaduvie este intre 15 aprilie si sfarsitul lunii iulie. Crescatorii cei mai valorosi, care au la dispozitie pasari puternice sunt capabile sa isi pastreze porumbeii in forma in toata aceasta perioada. Cu toate acestea este necesar ca toate pasarile pe care le inscriem la startul cursei sa se afle intr-o stare fizica mai buna decat pasarile competitorilor nostri. In acest caz zicala `Rabdarea este de aur` este foarte adevarata
5. In cazul folosirii metodei vaduviei este necesar un lot de porumbei mai numeros decat in cazul metodei naturale?
Uneori se pare ca este nevoie de un numar mai mare de porumbei dar nu este o regula stricta. Este stiut faptul ca in sistemul vaduviei sunt zburati masculii, iar numarul mai mic de porumbei disponibili este compensat de faptul ca vaduvii pot fi zburati mult mai des in cursele de viteza si demi-fond decat masculii si femelele care sunt angajati dupa metoda naturala. Un crescator care detine un lot mediu de 30 de porumbei din care 12 perechi sunt zburate la vaduvie, in fiecare duminica (sau sambata, in Marea Britanie) va avea acelasi numar de masculi pregatiti pentru zbor, spre deosebire de un alt crescator care are acelasi numar de porumbei dar zboara dupa metoda naturala.Din cele afirmate mai sus nu trebuie sa intelegem ca vaduvii sunt intotdeauna intr-o conditie fizica excelenta, dar avantajul lor este ca manifesta intotdeauna aceeasi dorinta de a se intoarce acasa, lucru care nu se intampla de fiecare data pentru pasarile care zboara dupa metoda naturala. Un crescator care detine 30 de porumbei trebuie sa treaca in compartimentul de reproductie cel putin 3 masculi, pentru a-si asigura continuitatea susei. Atunci cand in lotul nostru de porumbei descoperim una sau doua femele bune zburatoare atunci le trecem alaturi de perechile de baza in compartimentul de reproductie si avem grija sa nu reproducem din ele in mod excesiv pentru a le putea zbura dupa metoda naturala.
6. Exista pericole mascate pentru porumbei atunci cand sunt zburati prin metoda vaduviei ?
In cele mai multe cazuri riscurile la care sunt expusi masculii vaduvi nu sunt unele deosebite. Cu un management bun si un antrenament eficient vaduvii sunt expusi la aceleasi riscuri ca si atunci cand sunt zburati la natural. Daca totusi apar diferente, atunci acestea ar fi in avantajul vaduvilor. In anul 1937 am inceput sa zbor in mod regulat dupa metoda vaduviei si atunci am pierdut numai 7 porumbei, din care 7 erau porumbei tardivi pe care toata lumea se astepta sa ii pierd. Nu acelasi rezultat l-as fi obtinut daca as fi zburat pasarile aceeasi perioada de timp, de pe cuib.Pericolul real in aceasta situatie este numarul redus de pui, dupa cum am observat in vizitele noastre la crescatoriile mici ale unor columbofili. Acesti crescatori neglijenti isi zboara toti masculii si femelele dupa metoda vaduviei. Si dupa doi-trei ani de succese acestia isi dau seama ca au neglijat foarte mult femelele si nu le-au acordat suficienta atentie, lasandu-le sa stea in compartimente prost dotate. Iar urmarea este o insatisfactie in ceea ce priveste produsii reprodusi din aceste femele. Cu aceasta problema nu se confrunta insa si crescatoriile mari deoarece acestea au incaperi special dedicate reproductiei. Din aceasta cauza trebuie sa avem grija ca in fiecare an, indiferent de posibilitatile materiale mai mari sau mai mici pe care le avem, saretragem cateva perechi de porumbei de la vaduvie si sa le trecem la reproductie. Cine nu va respecta sfatul nostru de mai sus va regreta mai devreme sau mai tarziu.
7. Este indicat sa permitem vaduvilor sa creasca un pui inainte de inceperea sezonului de zbor?
Cu cativa ani in urma am facut cateva investigatii in cateva crescatorii mari din Belgia. Aceste cercetari nu ne-au oferit nici dovezi pro, nici contra, referitor la influenta cresterii puilor pentru viitorii
vaduvi.Am facut un sondaj printre primii douazeci de castigatori in concursurile nationale si am constatat ca in 60% din cazuri vaduvilor care obtinusera rezultate bune in anii anteriori li se permisese sa reproduca unul sau doi pui inainte de a fi trecuti la vaduvie. Dintre porumbeii mentionati mai sus, 60% erau campioni mari din zonele Flandra si Antwerp, in timp ce restul de 40% erau porumbei campioni provenind din zona Liege, unde crescatorii nu agreeaza ideea de a-si lasa vaduvii sa reproduca inaintea inceperii concursurilor.In ceea ce priveste rezultatele obtinute la sondajul nostru de mai sus, unii dintre crescatorii carora le-am prezentat rezultatele sondajului nostru au avut rezerve legat de credibilitatea rezultatelor. Atunci i-am rugat sa accepte ca pot gresi atunci cand se gandesc ca persoanele intervievate nu au fost oneste si ar fi mintit in legatura cu metodele folosite. Dovada sta faptul ca noi am fost in crescatoriile respective la momentul gloriei lor si am vazut cu ochiii nostri ca in toate boxele porumbeilor de zbor se aflau cate unul sau doi pui. Daca unii dintre crescatori ii cred pe autorii care scriu despre acest subiect si afirma ca reproductia inainte de inceperea zborurilor diminueaza forta si rezervele interne ale porumbeilor, atunci si noi putem inclina sa dam crezare faptului ca marii campioni din Flandra care reproduc inainte de inceperea sezonului de zbor vor fi dezavantajati din start sa castige concursuri. Ceea ce in realitate chiar reusesc. La acest punct al comentariului nostrum, venim cu urmatoarea concluzie: Daca avem nevoie de pui trebuie sa reproducem din viitorii vaduvi si in anii in care inregistram un sezon prost sa fim onesti si sa ne recunoastem greselile.
Despre selectarea tinerilor
Este ora selectiei in crescatoria noastra, iar marele triaj de final de sezon bate la usa. In ceea ce priveste porumbeii maturi scopul este deja cunoscut. Porumbeii care nu au dat satisfactie si nu s-au clasat in cel putin 50% din concursurile in care au fost angajati, cei care nu puncteaza semnificativ in clasamente si care nu au facut dovada unei constante in zbor, vor fi indepartati definitiv din echipa de zburatori. Porumbeii care sunt foarte in varsta vor fi eliminati, de asemenea, fara nici un regret. A astepta sfarsitul naparlirii pentru aceasta operatie, nu este indicata, pentru ca la acel moment anumite pasari indoielnice in ceea ce priveste zborul ar putea fi mentinute mai ales datorita noilor lor penaje si a prezentarii fizice inselatoare. Mentinerea lor nu va garanta o ameliorare viitoare a rezultatelor. In acest domeniu, nu trebuie sa aveti ezitari. Trebuie facut loc noilor generatii in fiecare sezon si revenim de fiecare data asupra acestui subiect, aspectul fiind de prima importanta pentru viitorul intregii colonii. Ca o regula generala va putem garanta ca aceasta metoda amelioreaza in mod sensibil valoarea sportiva a unei echipe, urmare a intineririi constante a subiectilor. Aceasta intinerire trebuie sa fie de ordinul a cel putin 50%. Dar pentru a intineri echipa in fiecare an trebuie sa obtii pui valorosi. Efectiv, noi nu ignoram acest subiect, dar am omis pana acum suficient de mult lecturile pe aceasta tema pentru persoanele care sunt interesate de subiect. Cel ce s-a confruntat cu esecuri, trebuie sa se opreasca mai atent asupra subiectului daca doreste sa aiba o crestere buna a tardivilor. Presupunand ca sfaturile noastre vor fi urmate, fiecare crescator isi va alege momentul cand va purcede la inlocuirea efectivului cu echipe de tineri. Care vor fi tinerii pastrati si care cei suprimati? Iata tot atatea intrebari pe care si le va pune fiecare crescator. Pentru noi a raspunde la aceste intrebari nu este dificil pentru ca avem experienta. Estimam ca un pui tanar bine crescut si bine proportionat, echilibrat si provenind dintr-o susa buna merita a fi retinut daca, bineinteles, sanatatea sa este excelenta. Concursurile de tineri nu au, adesea, nici o semnificatie in ceea ce priveste rezultatele obtinute, ele tinand aici, ca si la maturi, de specializarea unor anumiti crescatori. Un tanar care nu este imperecheat si care zboara doar pentru dragostea care-l leaga de crescatoria sa nu are rezultate la fel de bune ca unul care se afla in pozitie de cuib, sau joaca la vaduvie. Daca un asemenea tanar ajunge sa faca ispravi si dovedeste regularitate in concursuri, el trebuie oprit un timp si conservat cu atentie pentru a nu-i compromite viitorul. Pentru noi, atunci cand jucam cu tinerii, prima sosire nu este luata in seama; la fel de putin important este si clasamentul daca porumbelul a ajuns in timp. Oferim, de asemenea, credit si porumbelului care se intoarce mai tarziu, si aceluia, mai ales, care goneste ca un nebun. La drept vorbind, preferam mai ales tinerii care inregistreaza foarte repede drumul catre casa, pentru ca acest lucru le va fi de mare folos in viitor. Decat sa castige curse la tinerete gratie unei `pregatiri` speciale, mai bine sa ajunga veritabili `cai de curse` la maturitate. Desi multi crescatori afirma ca nu apeleaza la aceasta `pregatire` a porumbeilor, noi ne-am convins ca ea se practica. Aici, de asemenea, exceptia confirma regula. Este cazul puilor din anumite linii care sunt foarte precoce, dar asta nu inseamna nicidecum ca el va obtine rezultate foarte bune fara nici un fel de stimulent. Una dintre vedetele noastre nationale care joaca foarte bine in fiecare an cu tinerii sai si despre care spune ca nu sunt imperecheati ci zboara din dragoste pentru crescatoria lor, afirma ca are un sistem special de a-si conduce tanara colonie. Pentru noi nu exista o metoda speciala de preparare a tinerilor care sa poata fi facuta publica. Cu toate acestea stim ca exista `cazuri speciale` de pui care obtin rezultate foarte bune, desi clasamentele obtinute de pui in concursuri nu sunt relevante. Crescatorul trebuie sa tina seama de faptul ca la momentul selectarii puilor nu trebuie sa se grabeasca prea mult in a-i sacrifica pe cei care nu se claseaza, sau se intorc la ceva timp dupa incheierea concursului. De asemenea, trebuie tinut seama si de faptul ca anumite suse de porumbei sunt foarte lente la intoarcerea acasa si pentru a le observa adevarata valoare trebuie asteptat cu ei al doilea sau al treilea an de concursuri. Asta este doar o problema de linii. Este decizia crescatorului, aceea de a se hotari ce susa cultiva. Distractia provocata de jocul tinerilor pui nu a ajuns inca sa ne scoata din minti.
Alegerea reproducătorilor
Calităţile şi defectele sunt în mod esenţial ereditare, valoarea unei colonii depinde de cea a reproducătorilor săi.
Un bun reproducător provine întotdeauna:
1). dintr-o linie de învingători în curse;
2). dintr-o linie cu constituţie fizică impecabilă;
a). Învingătorii în curse:
Sunt porumbeii care câştigă în competiţiile sportive dure deoarece caracteristicile lor fizice şi mentale sunt superioare de cele ale celorlalţi concurenţi. Aşadar, nu există aici întrebări de ce porumbeii se clasează în concursurile de viteză, sau calitatea managerului este mai importantă decât a porumbeilor? O linie de învingători este o familie care oferă numeroşi porumbei - as pe distanţe lungi în condiţiile prezentate de mai sus.
b). Constituţia:
Printre liniile de învingători, alegerea reproducătorilor trebuie să se bazeze pe aceia la care constituţia este solidă: osatură fermă, gabarit peste medie, musculatură suficientă dar nu în exces, penaj mătăsos şi suplu, aripa şi suprafaţa portantă bine proporţionate, echilibru perfect. Printre porumbeii sănătoşi, trebuie să ţinem cont de frumuseţe, de culoarea penajului şi a ochilor, de expresia privirii, de semeţia portului. Aceste mici calităţi fac din ei nu numai o pasăre impecabilă în mâini, dar şi plăcută la privit.
c). De ce gabarit peste medie ?
Noi nu avem vreo idee preconcepută referitor la acest subiect, dar daca detinem doi porumbei de origini asemănătoare, iar cel de talie mai mica este mai bun decât cel puternic, preferăm să îl conservăm pe cel mic. Afirmaţia noastră este totuşi categorică: nu o facem neînsemnată. Dacă asupra a 200 de porumbei din columbăria nostră, de exemplu, de origine asemănătoare, aplicăm aceeaşi grilă de selectie, notăm că 100 dintre ei sunt peste medie şi 100 sub medie, după încercarea coşului pe distanţe considerabile, atunci din 100 cei mai buni, 75 vor fi puternici şi 25 de talie mica. “Vila Răbdării” este compusă din porumbei care respectă aceste proporţii: 75% puternici şi 25% sub medie.
De ce penaj suplu şi nu aripă suplă ?
Aripa suplă este desigur o calitate; ea era totdeauna apreciată de dr. Bricoux, a cărui suşă “dădea aripa”. Noi suntem mai puţin categorici decât dr. Bricoux. Pentru noi, unii porumbei hipernervoşi nu dau aripa. Aceia care sunt sfioşi - pentru a nu spune sălbatici - bat în retragere. Adesea am întâlnit porumbei asemănători care erau mari aşi ai curselor de fond. Din contră, ceea ce n-am văzut niciodată, este un porumbel-as care să aibă un penaj sărăcăcios.
De ce nu musculatură în exces ?
Porumbeii rotunzi ca un ou, de forma unei pere, aşa cum îi plăceau lui dr. Bricoux, sunt foarte amăgitori în mâini. Am avut câţiva asemănători; printre ei erau câţiva mici porumbei excelenţi. Dar porumbeii prea constituiţi nu pot fi rotunzi pentru că au muşchii prea grei, ei sunt prea grei. Greutatea pe care trebuie să o poarte este obositoare. Majoritatea porumbeilor buni îi găsim printre cei cu gabarit peste medie, cu muşchi lungi, nu prea grei, nervoşi. Ei sunt acei neobosiţi zburatori pe care îi căutăm.
Stabilitatea în succes
“Stelele căzătoare” sunt amatorii care înregistrează rezultate extraordinare de-a lungul unui an sau a mai mulţi ani consecutivi, succes care durează atâta timp cât durează porumbeii pe care ei îi posedă. Atunci când aceşti porumbei au dispărut, sau au îmbătrânit, nu mai rămâne cu nimic. Steaua lor norocoasa a dispărut. Există totusi un mare pericol în a introduce în crescatorie subiecte dintr-o alta colonie pentru că dacă proprietarul acestor porumbei nu ştie să se menţină cu crescătoria sa, el nu va putea revigora nici colonia altora.
Cea mai mare calitate a unei suşe este aceea care permite continuitatea în succes.
Pentru a face o bună achiziţie
Este de preferat să cumpărăm un porumbel mai puţin voiajor, numai să fie bine constituit, şi care să provină dintr-o linie bună de lungi curieri, mai curând decât a introduce un porumbel as la zbor, născut printr-un hazard fericit într-o colonie a cărei reputaţie dispare în acelaşi timp cu dispariţia unicului său porumbel-as.
Un porumbel-as, unic în linia sa, nu va da niciodată ceva bun.
Care este marimea corporala ideala
Toti dintre noi cunoastem moda anilor `30 - `40 cand se cautau porumbeii cu corp mare - `deoarece doar acestia pot lupta impotriva conditiilor atmosferice nefavorabile`. Favorizarea acestui tip de porumbel a pornit de la maestrul Horvath Janos al carui gust pentru porumbeii mari si-a pus amprenta pe intreaga columbofilie maghiara. Ma simt obligat sa spun ca aceasta conceptie era impamantenita nu numai la noi, ci in intreaga lume. In tarile in care concursurile s-au raspandit pe arii intinse, crescatorii si-au dat destul de repede seama de faptul ca un corp mare are o greutate in plus – balast – ceea ce influenteaza in mod negativ rezultatele sportive ale porumbelului. De acest lucru mi-am dat seama cand am observat ca majoritatea castigatorilor concursurilor importante aveau dimensiuni mijlocii, unii dintre ei fiind chiar mici. Ceea ce mi se pare interesant este faptul ca prof. Horn Arsen, inca din anul 1935 a ajuns la aceasta concluzie pe care a si amintit-o in lucrarea de dizertatie `Cauze ce influenteaza performantele porumbeilor voiajori`. In urma masuratorilor facute asupra porumbeilor castigatori pe diferite distante, s-a ajuns la concluzia ca un corp mare si greu este un handicap pentru participantii la concursurile pe distante lungi. In anul 1950, in Ungaria se concura pe zone mai restranse. Nu existau concursuri zonale, iar asociatiile concurau separat unele fata de altele. In conditiile in care la acea vreme – cu exceptia a doua-trei asociatii mai puternice – crescatoriile erau destul de slabe, nu era usor de facut o diferenta intre crescatorii, deci nimeni nu se intreba care sunt efectele negative ale marimii corporale. Mai tarziu, cand concursurile au inceput sa ia amploare, oamenii au fost curiosi sa vada cum arata cele mai bune pasari. Am impresia ca eu am fost primul care a scris intr-o revista de specialitate despre influentele pe care le are marimea corpului asupra rezultatelor sportive. Afirmatia mea ca pasarile mai mari si mai grele raman in urma fata de pasarile de dimensiuni mai mici, a fost destul de greu de `digerat` de catre amatori datorita faptului ca ochii lor erau obisnuiti cu pasarile mari si frumoase. Astazi s-a schimbat optica radical. Este preferat tipul de porumbel mic, fara balast, mai rapid, deci mai modern. Cu ceva timp in urma existau doar pasari de 500-600 grame, dupa 5 ani acestia inca dominau in proportie de 60%, dar alaturi de ei puteau fi vazute din ce in ce mai multe pasari moderne, cu o osatura mai fina, porumbei a caror constitutie parca cereau o clasare. In 1970-1971 numai in mod exceptional puteai intalni un batran porumbel masiv. Timpul si rezultatele sportive au confirmat si in Ungaria ca cei mai buni porumbei campioni, cei mai rapizi fondisti nu se regasesc printre marile `gaste`, ci printre cei cu dimensiuni corporale mijlocii sau chiar mici. Toate acestea nu sunt rezultatele unei mode, ci se datoreaza pur si simplu faptului ca crescatorul – in dorinta lui de a obtine pasari din ce in ce mai rapide, mai rezistente – il imperecheaza pe cel mai bun cu cel mai bun. Asa s-au nascut in crescatoriile celor mai capabili crescatori un nou tip de campion care, cu aspectul unui soim, lasa in urma vulturii. Din aceasta categorie de porumbei face parte si porumbelul lui Van Bruaene - `Jonge Stier` (fiul lui `Stier` care a castigat un tauras gras) care avea greutatea de 480 grame si care a castigat locul 1 de la distanta de 1000 km, sau `Tarzan`, cu greutatea de 450 grame care revine in prima zi de la San Sebastian (peste 1000 km), in conditiile unei lansari tarzii (ora 9 si jumatate). 450 de grame inseamna o greutate cu 100 grame mai mic decat tipul de porumbel prasit de Horvath Janos. De la John Wiemels (Ohio, USA) a ajuns la mine `Yankee`, tatal multor buni zburatori. Mama acestuia, porumbita nr. 452, rosie baltata, era printre cele mai bune pasari ale lui Wiemels, a castigat foarte multe concursuri, cel mai interesant fiind atunci cand a sosit de la distanta de 920 km, in prima zi de concurs, la ora 22.00. Singurul porumbel sosit in acea zi. Greutatea sa – 455 grame. Aceasta greutate mica o au cei mai buni Delbari de curse lungi, adica aceia despre care se spune `mai bine mor in aer, dar picioarele lor nu ating pamantul pana cand nu ajung acasa`. In propria mea practica, cei mai deosebiti porumbei de distante lungi au fost: 45-495 `Ramona`, 61-207 `Hulam`, 64-421 `Hinto`, 65-455 `Fruszina` si nici unul dintre acestia nu a depasit 470 grame. Dintre porumbeii altora mi-a ramas intiparit in minte campionul de fond al tarii, proprietatea lui Kovacs Istvan, femela `71`, care era printre primii 45 de la concursurile grele. Usoara ca un `fulg`, cu oase fine, o pasare nobila care, dupa parerea mea, nu are mai mult de 440 grame.
Unde este mai bine să aşezăm voliera
În primul rând trebuie să se ţină seama ca aşezarea volierei porumbeilor călători să fie pătrunsă de razele de soare. Ea nu trebuie dispusă cu faţa în direcţia de unde vin de obicei ploile, căci umezeala este cauza diverselor boli ale porumbeilor. Cel mai bun loc este să fie aşezată pe un garaj, pe casă, sau în podul casei. Cu cât casa este mai înaltă, cu atât e mai bine. În ceea ce priveşte primejdia animalelor dăunătoare porumbeilor sunt de preferat casele care nu sunt lipite de alte clădiri. în cazul în care casa se găseşte în rând cu altele (lipite de altele), aşa cum se întâmplă cel mai adesea în marile localităţi, se recomandă împrejmuirea acoperişului cu o plasă de sârmă de un metru înălţime, pentru a feri porumbeii de animalele răpitoare. Aşezată sub ţiglele acoperişului, voliera este aerisită. Cine doreşte o aerisire mai abundentă, poate face o fereastră pe acoperiş, aşezată în partea opusă volierei, căci un curent uşor de aer în timpul marilor călduri din vară nu este deloc vătămător porumbeilor. Porumbeii călători au nevoie de mult aer, căci o voliera bine aerisită dă porumbeilor o sănătate perfectă şi o vigoare fizică. Aerul închis aduce diverse boli ale căilor respiratorii şi înlesneşte bolile parazitare. Cei ce locuiesc la blocuri cu balcon pot aşeza o mini-volieră pe o parte din balcon. Dacă voliera dorim să o dispunem în grădină, există marea primejdie a animalelor răpitoare cu păr ca: pisici, jderi, dihori şi aceştia mai ales la ţară, sau cei ce au voliera lângă pădure. Menţionez că în câmp şi în grădină se găseşte o specie foarte primejdioasă de şobolani, care atacă nu numai porumbeii, ci uneori şi găinile şi alte păsări mai mari. Voliera aşezată în grădină, la oraş, poate suferi neajunsuri de pe urma pisicilor şi uneori a oamenilor, deşi jderii şi şobolanii îşi fac mai rar apariţia. Voliera aşezată în grădină în mijlocul oraşului îl costă pe crescător, căci la întoarcerea porumbeilor din concursuri ei se opresc pe acoperişul unei case mai înalte, apoi se pierde timp cu coborârea de pe acea înălţime a casei până jos la voliera. Acest lucru se poate evita aşezând voliera pe locul cel mai înalt. Chiar dacă pierderea este de minute, sau numai de secunde, la concursuri acest lucru are o mare importanţă. Faptul principal care dezavantajează această instalaţie este că porumbelul venind în jos vine cu viteză, nu nimereşte exact intrarea, se înfricoşează şi se ridică din nou în sus făcând cercuri fără rost în jurul crescătoriei. în asemenea cazuri numai crescătorul versat, care stăpâneşte perfect porumbeii, poate salva situaţia, saşi cheme porumbeii cu un fluierat bine cunoscut de porumbei; deşi ei sunt întotdeauna mai speriaţi când se înapoiază din curse, fiind bine dresaţi la chematul prin fluier al crescătorului ei vor intra rapid în crescătorie învingând frica de a intra în crescătorie.
Intrarea în volieră
Este cea mai des folosită cea cu ace mânuite, astfel ca după intrarea porumbelului acesta să nu mai poată ieşi. De asemenea, acest lucru trebuie să-l cunoască perfect porumbeii şi să nu staţioneze în faţa acelor. Se foloseşte cu mult succes "sputnik-ul" (a se vedea in pagina următoare o astfel de intrare). Se recomandă ca geamurile de la volieră să fie din cele cu sârmă împletită, căci vara în timpul lunilor cu căldură, nu se încing prea tare.
Date pentru reusita zborurilor de fond si maraton
Elemente necesare pentru reusita acestor tipuri de zboruri:
- programarea concursurilor sa fie efectuata pe perioade de trei saptamani intre etape – repausul este necesar pentru recuperarea resurselor energetice;
- durata transportului la locul de lansare sa nu fie mai mare de trei zile;
- in boxe (custi) sa existe un numar maxim de 25-30 de porumbei/metru patrat separati pe sexe;
- lansarea pasarilor sa se faca la prima ora a diminetii, la rasaritul soarelui (5.45 – 6.15);
- hrana administrata pe timpul transportului sa fie compusa din boabe cu continut glucidic (in structura ratiei sa predomine boabele de porumb);
- imperecherile zburatorilor la diferitele concursuri de fond nu trebuie organizate mai devreme de 20 martie;
- perechile de cuib vor fi lasate sa creasca un singur pui;
- dupa 8-9 zile de la depunerea celei de-a doua perechi de oua, partenerii se pot retrage de la clocit si se va incepe practica de `vaduvie`;
- in perioada repausului dintre etapele de concurs (trei saptamani) porumbeii vor fi supusi la doua antrenamente pe saptamana – distante intre 15-20 km. Antrenamentele se fac zburand separat masculii de femele. La sosirea in porumbar partenerii trebuie sa se intalneasca, timp de 15 minute, dupa care trebuie separati in incaperi diferite. In acest mod putem sa angajam in concursuri atat masculi cat si femele;
- din momentul in care la aripa se schimba pana a sasea, din cele zece remige principale (numaratoarea incepe de la pana a zecea spre varful aripii), incep sa cada si penile secundare ale bratului aripii. Porumbeii ies din forma si nu mai sunt apti pentru concurs. De regula, procesul de naparlire incepe dupa data de 20 iulie, in functie de data efectuarii in primavara a imperecherilor, precum si a zborurilor la care au participat.
Ce fel de porumbei trebuie să ne procurăm în crescătoria noastră
Orice columbicultor începător şi chiar avansat, trebuie să-şi procure în volierele sale cel puţin 2-3 perechi dintr-o rasă binecunoscută, care a dat rezultate şi unde porumbeii nu diferă decât prin unul sau două caractere maximum şi care să provină de la columbofili serioşi, cu o ţinută morală recunoscută şi care se ocupă de mai mulţi ani de creşterea porumbeilor călători. Odată procurată această rasă, crescătorul trebuie să o păstreze cu grijă în toate calităţile ei fizice şi de zbor, aşa cum Ie-a avut la crescătorul de la care a provenit. Acestor porumbei călători trebuie să li se asigure o volieră sănătoasă, spaţioasă, corespunzătoare numărului de porumbei călători pe care crescătorul doreşte să-i prăsească. Ea trebuie să fie luminoasă, cu mult aer, însorită în interior, cu boxe pentru reproducători şi locuri de odihnă pentru toţi ceilalţi porumbei din crescătorie, Dacă este posibil este necesar ca îngrijirea acestor porumbei călători să fie cât mai apropiată de aceia pe care a avut-o la crescătoria de unde au fost luaţi. Porumbeii ce ne dorim să ni-i procurăm trebuie să fie bine dezvoltaţi, dar nu prea mari - greoi -, să fie muşchiuloşi, cu penaj bogat şi mătăsos. Să aibă o ţinută mândră, să fie fixaţi pe picioare, o privire ageră pentru a preîntâmpina greutăţile grelelor concursuri. Vechii campioni belgieni (Ernest, Duray, Dr. Arthur Bricoux din Jolimont, precum şi cei din Franţa - Paul Sion, Robert Sion, Pierre Dordin etc.) nu agreau în volierele lor decât porumbeii foarte bine dezvoltaţi, fără defecte fizice, care de cele mai multe ori se pot transmite cu uşurinţă, chiar dacă sunt mici şi invizibile. Exemplarele mici erau eliminate şi nu opreau decât pe cei normal dezvoltaţi, aşa după cum procedau şi spartanii cu copii necorespunzători din punct de vedere fizic şi pe care-i suprimau. Un porumbel mic, fără forţă musculară şi fără o greutate portantă corespunzătoare este purtat de un vânt puternic ca pe o hârtiuţă şi deci nu mai poate ajunge la crescătorie. într-un zbor de fond, de 800-1000 km, porumbelul poate întâlni multe intemperii (ploaie, vânt, caniculă etc.) şi nu vor învinge decât cei cu voinţă şi o structură atletică, muşchi de oţel şi spirit de orientare foarte dezvoltat. Pentru aceste considerente sunt mult apreciaţi cei cu calităţile şi cu fizicul menţionat mai sus. Porumbeii procuraţi este bine să provină deci din familii a căror părinţi şi ascendenţi au avut calităţi de zbor deosebite şi a căror familii sunt constante, având caractere fizice cât mai asemănătoare. Porumbeii achiziţionaţi trebuie să aibă sexul bine imprimat, atât pentru mascul cât şi pentru femelă, cu caracteristicile respective. în situaţia când această imprimare de sex, ca înfăţişare nu corespunde, adică: masculul are capul de femelă, iar femela cap de mascul, în ambele cazuri se apreciază că acest fapt ar reprezenta un defect. Un mascul care are cap de femelă nu face o impresie bună. Marii crescători susţin că un asemenea mascul, la zboruri şi în crescătoriile lor nu reprezintă o valoare sportivă. În ceea ce priveşte femela cu aspect de mascul, părerile lor sunt că un astfel de exemplar va efectua zboruri de calitate în mod permanent şi aproape întotdeauna sunt "stâlpi de temelie" al crescătoriilor acestora, cu condiţia de bază ca ele să aibă o origine bună. Este mult mai greu să obţinem o femelă frumoasă decât un mascul frumos. Faptul acesta este confirmat de numeroase expoziţii de porumbei călători. Femelele sunt acelea care imprimă fizicul produşilor şi de aceea este necesar să avem femele reuşite în crescătoria noastră şi chiar cu aspect de mascul. O femelă puternică, cu aspect de mascul, provine dintr-o femelă bună prăsitoare. De asemenea, din femele de prăsilă obţinem cei mai frumoşi descendenţi, care au condiţie standard necesară şi bune rezultate la zbor. Încă din anul 1896, în Belgia şi alte ţări din apus, s-a tras concluzia, în general, de către marii columbicultori, că porumbeii celebrii, care dau cele mai bune rezultate la zbor şi erau premiaţi pe primele locuri la expoziţii, proveneau din astfel de femele cu aspect de mascul. Când un exemplar tânăr şi puternic pe care-l considerăm mascul şi este în realitate femelă, atunci trebuie să-l păstrăm cu grijă, deoarece descendenţii unei asemenea femele ne poate produce exemplare valoroase, dacă o împerechem raţional şi are o origine familială de renume. O femelă mică, pipernicită are tendinţa de a moşteni defectele strămoşilor săi. Dacă dintr-o anumită pereche de porumbei s-a născut tineret mai mic decât tipul respectiv, acest lucru ne conduce la faptul că perechea de prăsilă n-a fost bine potrivită. Dacă avem un zburător de calitate, dar necorespunzător fizic, atunci să-l lăsăm să obţină succese în zboruri, dar să nu-l destinăm pentru prăsilă, deci să producă descendenţi. El va produce un tineret mai mic decât el, iar după câţiva ani vom avea o crescătorie de porumbei mici, pitici, necorespunzători din punct de vedere fizic. Mijlocul cel mai sigur şi cel mai eficace de a preîntâmpina ruina crescătoriei este folosirea pentru naşterea tineretului, a unei femele puternice, cu toate că are aspect de mascul. Nu trebuie păstraţi: descendenţii care în ceea ce priveşte fizicul, forma lor, lasă foarte mult de dorit. Este necesar ca un columbofil inteligent crescător de porumbei călători, să pornească de la început, cu păsări de rasă bună, material valoros, provenind dintr-o crescătorie de porumbei omogeni, cu aspecte fizice de standard internaţional, urmând ca el să facă numai selecţionarea produşilor şi să elimine pe cei nereuşiţi şi necorespunzători la zbor. Va trebui deci să oprească subiecţii cei mai reuşiţi şi în felul acesta columbofilul fie începător, sau avansat, nu va mai avea nevoie să aştepte ani mulţi ca să poată să obţină rezultatele mult dorite în crescătoria sa. Trebuie ştiut că dintr-un cuplu valoros, descendenţa scade ca valoare sportivă şi aspecte fizice şi că numai printr-o împerechere consangvină între cele mai bune elemente din cuplul respectiv şi o selecţie severă, putem să alegem pe cei mai buni, astfel vom păstra rasa la nivelul procurat sau eventual să fie depăşită. Desigur că pentru îmbunătăţirea rasei ce o avem este absolut necesar să mai achiziţionăm porumbei de rasă bună şi cu un standard fizic remarcabil, care desigur şi la zborurile efectuate de descendenţii lor ne vor da satisfacţiile mult dorite de fiecare. Columbofilul nu poate deci fi un rău columbicultor, dar un bun antrenor sau bun columbicultor şi rău antrenor. Rolul nostru în columbofilie
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Alegerea porumbeilor potriviti
După analizarea părinţilor, putem studia şi ouăle acestora. Dacă oul este tare, este un semn bun. În schimb, dacă oul pare a fi poros şi nu are o suprafată netedă, atunci sunt mari şanse ca puii ce vor ieşi din acel ou (asta dacă reuşesc să trăiască până la ieşirea din ou) vor fi slabi şi cu vitalitate redusă.Odată ce am studiat părinţii şi oul din care provine porumbelul, urmează să îl analizăm cu atenţie şi pe acesta înca de pui. În primul rând, în momentul punerii inelului. Dacă observi că au picioruşele mai subţiri decât alţi porumbei de vârsta lor, e un semn că porumbelul nu este puternic. În al doilea rând, în timp ce urmareşti cum creşte porumbelul, fii atent şi la penele sale. Dacă are mai puţine pene decât alţi porumbei de vârsta lui, este din nou o dovadă că porumbelul nu va avea destulă putere să participe la concursuri. Încearcă să renunţi la astfel de porumbei. Toţi marii columbofili ştiu că un porumbar trebuie să fie bine aerisit. Porumbeii sănătoşi şi puternici nu trebuie să stea înghesuiţi de către porumbeii care nu vor aduce performanţe.Orice crescător trebuie să fie blând cu porumbeii, dar şi riguros. Să vedem cum trebuie procedat. A fi blând cu porumbeii se vede după cum reacţionează aceştia în preajma crescătorilor. Dacă după zbor, porumbelul va veni înapoi fără nici o problemă, ba chiar se apropie mai mult de cuib dacă este crescatorul în preajmă, atunci acel porumbel este unul fericit. În schimb, dacă dupa zbor, porumbelul evită să intre înapoi în adăpost atâta timp cât crescătorul este în preajmă, atunci acel porumbel este unul speriat. Aceştia nu se vor întoarce repede acasă şi nu vor avea încredere în crescător. El nu trebuie să sperie porumbeii luându-i prin surprindere sau apucându-i de cap. Astfel de porumbei au sanse mari să nu aibă succes în concursuri.
Mai concret … pentru cei care caută o detaliere mai exactă a formei porumbelului perfect, voi prezenta pe scurt trăsăturile importante ale fiecărei părţi a corpului porumbelului.
Capul – trebuie să fie proporţionat cu corpul, convex, rotunjit sau uşor teşit pe creştet. El trebuie să reflecte negreşit rasa. Aspectul capului trebuie să formeze un ansamblu armonios cu restul corpului, care va trebui să prezinte şi el caracterele rasei.
Ochii – trebuie să aibă pupile rotunde şi nu ovale.
Pleoapele – nu trebuie să fie prea dezvoltate.
Ciocul – trebuie să fie bine proporţionat ca mărime cu capul şi corpul şi trebuie să
