A-104-Teoria Ochiului 1

Teoria ochiului

Ce semnificaţie are pupila mică si mare

Cercurile de corelare

Ce dezvăluie culorile irisului si semnele din el Cum se citeşte în ochi sănătatea si vitalitatea

Pentru a putea explica toate aceste probleme care au o deosebită importanţă pentru orice columbofil este necesar de a da câteva date absolut necesare referitoare la structura ochiului porumbelului, în care scop redăm în schema de mai jos structura fiziologică a ochiului secţionat.

SCHEMA OCHIULUI SECŢIONAT AL PORUMBELULUI

(după dr. OSCAR RIDDLE şi WENDEL M. LEWI)

Corpul ciliar
Lentila
Camera umorii apoase
Corneea
5. Irisul
Placa sclerotica
Pectina
Camera humorală vitro
Retina
Regiunea foveală
Muşchiul ocular”
Sclerotica
Nervul optic
Placa coroidală (zona pigmenţilor)
Pentru înţelegerea funcţiunii organelor ochiului vom arăta câteva date utile pentru columbofili,

irisul este o membrană circulară retractilă, care are proprietatea de a se strânge, de a se zgârci, de a se trage înapoi către interior, către pupilă. El este situat între cornee şi faţa anterioară a cristalinului.

Irisul dă culoarea particulară a ochilor fiecărui porumbel.

Sclerotica. învelişul exterior, netransparent al globului ocular, care constă dintr-o membrană cu funcţie protectoare, formată din fibre tari, albe şi elastice (în limbajul popular: albul ochilor).

Pectina. Substanţa colorantă de compuşi organici.

Corneea. Membrana anterioară, transparentă a ochiului.

Retina este tot o membrană, sensibilă la lumină, care se află în fundul ochiului şi pe care se formează imaginea vizuală.

Placa coroidală sau placa pigmentară. Membrană subţire şi pigmentată a ochiului, aşezată între sclerotică şi retină.

Muşchiul ocular este un ţesut fibros şi cărnos, care prin contractare şi relaxare, după impulsul nervos primit pune în mişcare organele ochiului (pupilă, iris, cercuri de corelare etc.)

Pupila este deschizătura rotundă din mijlocul irisului prin care pătrunde lumina în ochi, aşa-zisa “lumina ochiului”.

Pupila mare ne arată nu numai o decadenţă a rasei porumbelului respectiv, ci mai mult o fiinţă fricoasă, temătoare, care se sperie uşor. ‘Ea este lipsită de curaj pentru a se avânta în zbor. Când ceilalţi porumbei zboară de plăcere în stol, ea rămâne pe casă, neîndrăznind să urmeze stolul în zbor. Deci este o fiinţă fără valoare sportivă, cu un defect pe care columbofilul trebuie să-l evite.

Pupila mică nu întotdeauna ne arată că este un porumbel excelent, între ei pot fi porumbei bătăuşi, răutăcioşi, care atunci când zăresc o femelă sunt ca ieşiţi din comun, sau cum spun columbofilii sunt “ieşiţi din minţi”. Ei iau la bătaie femela şi o bat rău cu ciocul provocându-i răni în cap destul de grave, dacă nu-l observăm la timp cum se comportă.

Sunt însă şi porumbei care au pupilele mobile, care vibrează continuu (un uşor tremurat). Aceştia ne dovedesc că au o stare de nervozitate. Ei sunt folosiţi în concursurile de viteză, căci în concursurile de fond această stare de nervozitate este dăunătoare, in aceste concursuri se preferă porumbeii calmi şi blânzi, exact ca un cal de curse.

Cea mai preferabilă pupilă este cea de mărime nici mare, nici mică, ci una mijlocie.

Cercurile de corelare sunt frecvent cunoscute în ţara noastră şi sub numele de inele de valoare.

Ele sunt numite corect cercuri de corelare deoarece ele au roiul de a proteja ochiul porumbelului în anumite perioade prin contracţiile sau dilatările respective. Deci fenomenul acesta de corelare este o relaţie, mai bine zis o

legătură reciprocă între două, sau mai multe lucruri sau fenomene. Legătura dintre ochi şi luminozitatea din mediul înconjurător.

Unii columbofili susţin că aceste cercuri de corelare sunt strâns legate de facultăţile de orientare ale porumbeilor. Alţii se îndoiesc că porumbeii ar avea aşa ceva, deci că ele nu există.

Totuşi aceste inele de corelare ajută porumbelul când priveşte în depărtare, în această situaţie aceste cercuri se întind, se dilată şi se contractă atunci când porumbelul îşi aruncă privirea spre un obiect mai apropiat.

De asemenea, putem face şi o altă încercare de verificare a acestui fenomen. Luăm un porumbel în mână şi îndreptăm capul porumbelului exact spre soare, adică în direcţia unde luminozitatea este puternică. Vom observa că pupila porumbelului împreună cu cercurile sale din jur (cerc complet, sau jumătate) se vor contracta, deci se vor strânge, datorită acţiunii muşchiului din interior, pentru a proteja ochiul de luminozitatea puternică a soarelui. Deci pupila şi cercurile de corelare din jurul său care au o culoare mai puţin neagră decât pupila se vor restrânge şi privirea porumbelului va deveni mai ageră.

Dacă schimbăm poziţia capului ca acesta să-i fie în umbră vom observa că pupila cu inelele de corelare se vor mări.

Experienţa se poate faci şi mai uşor dacă îi acoperim ochiul cu palma aşa cum procedează oculiştii când consultă oamenii la ochi. Este clar că porumbelul îşi dirijează ochiul după luminozitatea pe care o întâlneşte, adică îşi corelează privirea după factorii naturali de luminozitate ce-i întâlneşte pe parcursul zborului său.

Mişcarea de contractare şi dilatare a pupilei şi a cercurilor de corelare este în funcţie de puterea muşchiului ochiului. Aceasta înseamnă că ochii porumbelului vor obosi mai repede când muşchii ochiului sunt slabi şi în consecinţă ochiul va rămâne fără protecţia necesară contra luminii arzătoare a soarelui.

Proba a fost făcută de specialişti, deoarece cea mai mare parte a porumbeilor, având un cerc de corelare complet, sau parţial, în jurul pupilei, au venit de la zbor pe timp luminos foarte bine şi se comportau mai puţin bine când cerul era acoperit, deci pe timp întunecat, cer noros etc.

De reţinut că sunt unii porumbei cu cerc complet în jurul pupilei, alţii au numai jumătate de cerc, iar alţii un sfert şi culoarea acestor cercuri este uneori verzuie, gălbuie, dar cel mai des negrul, puţin mai pal decât negrul pupilei.

Cei mai apreciaţi porumbei sunt aceia cu cercul de corelare complet, urmând cei cu jumătate de cerc. Ei sunt, în consecinţă, buni zburători şi reproducători.

Ce dezvăluie culorile irisului şi semnele din el

Ochii sunt înconjuraţi de cele două pleoape ale căror margini deschise formează în jurul ochilor un inel continuu care, în limbajul columbofililor poartă numele de “geană”. Culoarea “genei” poate fi galbenă, “geană moartă”, roşie şi rozalie.

Culoarea irisului poate fi diferită: aibă (aşa-zişii “ochi albi”), galbenă, galbenă-aurie, galbenă-portocalie, roşie-portocalie, castanie închis, sau castanie mai deschisă.

In partea centrală a irisului se găseşte o deschizătură rotundă, prin care pătrunde lumina în ochi, numită pupilă. Această pupilă are spre limita sa, către iris, un cerc, un ineluş, care este limitat de o culoare puţin mai diferenţiată decât culoarea pupilei şi care şi aceasta este mărginită de un cerc, care limitează cercul de marginea inferioară a culorii irisului. Culoarea aceasta a irisului poate fi diferită, aşa cum am menţionat mai sus.

Cu cât prima culoare a irisului este mai mică, mai subţire, cu atât este mai mare valoarea porumbelului.

Schema de mai jos arată un ochi de culoare castaniu-închis, aşa cum îl posedă un porumbel foarte valoros. El poate să reziste la orice intemperie a naturii, care de obicei îl posedă unii porumbei Bricoux, Stichelbaut (Descamp Van Hasten, Pol Bostin etc.). Ei se afirmă în zborurile grele de fond şi marele fond.

OCHII DE CULOARE CÂSTANIE-ÎNCHIS

(schemă)

în a doua culoare a irisului porumbeilor, care este divers colorat, vom distinge diferite “desene”, pigmentaţii, sau liniuţe care pentru columbofili au o semnificaţie deosebită. Evidenţiem câteva dintre acestea:

Irisul pigmentat cu multiple vene mici, dar cu o culoare foarte vie, denotă un porumbel de rasă bună.

irisul gris (cenuşiu) bogat colorat arată un voiajor bun, dar şi un bun reproducător. Este mai rar întâlnită culoarea respectivă.

Irisul alb (cu privirea dură, ascuţită) denotă un mai puţin bun reproducător. Contrar sunt foarte bine apreciaţi porumbeii cu iris alb, cu granulaţii, sau care sunt acoperiţi de un voal albăstrui-violet.

Irisul maron-castaniu este foarte apreciat. Porumbeii respectivi se pretează a fi împerecheaţi cu porumbei care au un iris galben; în nici un caz nu

se împerechează un porumbei cu iris castaniu cu altul cu iris asemănai:–castaniu.

Irisul şters, tulbure, fără strălucire, cu culori nelegate. Aceşti porumt sunt păsări bolnave şi este cazul a fi tratate sau îndepărtate.

Culoarea irisului trebuie să fie bogat colorată, dar nu întreruptă, în plus dacă prezintă şi anumite îiniuţe egal dispuse deasupra pupilei, alungite către cioc, în special atunci când este vorba de mici pete în iris trebuie să ne dăm seama că este vorba de un porumbel valoros.

Irisul cu liniuţe mici, fine în formă de “stea” dispuse împrejurul pupile, denotă că avem în mână un campion.

Examinarea ochiului este bine să fie făcută pe timp însorit, cu luminozitate abundentă; în această perioadă a zilei se poate chiar observa c-ochiul liber la unii porumbei un uşor tremurat al pupilei şi al irisului. Aces: fenomen ne arată că avem în mână o pasăre care se bucură de vitalitate.

Cea mai preţioasă apreciere se poate obţine prin compararea irisulu unui porumbel campion cu porumbeii noştri care dorim să-i examinăm la ochi.

Culorile şi caracteristicile pe care le putem vedea în irisul porumbeilor se pot aprecia corect numai când porumbelul respectiv analizat a împlinit vârsta de peste 2 ani. Numai după această vârstă se formează culoarea irisului în mod definitiv (inclusiv strălucirea sa metalică, culoarea, desenul, pigmentaţia, limitele în jurul pupilei etc.).